Caracatita sistemului energetic s-a nascut in Elvetia

Afacerile firmei Sulzer in Romania, devenita apoi VA Tech, s-au derulat sub obladuirea directa a cinci guverne. Retehnologizarea complexului energetic de la Portile de Fier I si II este cea mai complexa operatiune de acaparare a sistemului energetic pusa la cale in birourile
din Elvetia. Portile de Fier sunt doar varful aisbergului la construirea caruia statul roman a pompat si pompeaza sume imense de bani.
Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a anuntat ca saptamana aceasta va declansa un control la Portile de Fier I si II, privind efectuarea lucrarilor de retehnologizare si modernizare efectuate de firma VA Tech. Inainte ca ministrul sa-si arate bunele intentii, prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu a tinut sa precizeze ca decizia de a incredinta lucrarile de retehnologizare firmei amintite nu-i apartine lui, ci guvernului de la vremea respectiva, din care cu onor facea parte si domnia sa, in calitate de ministru al industriilor. Comunicatul Guvernului de saptamana trecuta mai precizeaza ca „intelegerea a fost incheiata in conditii avantajoase pentru statul roman“, iar oferta firmei Sulzer (ulterior VA Tech) a fost cea mai performanta din punct de vedere economic si financiar. Pai, daca-i asa, la ce mai e nevoie de un control?
Raspunsul il putem regasi intr-una dintre legile lui Murphy: „Un politician onest este acela care, dupa ce a fost cumparat, ramane cumparat“. Afirmatie grava, desigur. Luand insa la puricat intreaga istorie a retehnologizarilor din sistemul energetic romanesc, vom demonstra ca un control asupra afacerilor Sulzer-VA Tech in Romania este mai mult decat imperativ. Ingineria construita cu mare migala in ultimii 17 ani de helveto-romanii din spatele acestor companii a dus, in final, la cele mai mari afaceri cu energie, afaceri „inalbite“ azi cu sprijinul nemijlocit al politicienilor romani. Caracatita din jurul Portilor de Fier este doar varful aisbergului. Revista „Saptamana Financiara“ si-a propus realizarea unui serial privind dezvoltarea acestei caracatite, inainte ca acea comisie de control a Ministerului Economiei sa apuce sa mai ingroape o data poate cea mai maiastra inginerie financiara postdecembrista.

Marele plan
In demersul nostru vom sari peste anumite etape de natura tehnica ale retehnologizarii de la Portile de Fier, programata a se incheia in acest an, pentru simplul motiv ca aici nu se mai poate schimba nimic. Important este ca toate afacerile cu energie
si acuzatiile la adresa „baietilor destepti“ au legatura cu ceea ce s-a intamplat la Portile de Fier.
Piata de energie, reglementarile ANRE, liberalizarea si privatizarea au fost gandite intr-un laborator din Elvetia, imediat dupa 1990, cu concursul nemijlocit al reprezentantilor autoritatilor romane in tara respectiva. Pentru a simplifica oarecum intregul labirint, incepem cu cateva comentarii referitoare la comunicatul Guvernului de saptamana trecuta, care incearca sa-l exonereze pe premierul Tariceanu de orice implicare in afacerea Portile de Fier. Se spune in acest comunicat ca decizia privind retehnologizarea hidrocentralei a fost luata in baza unei decizii a Guvernului, si nu a ministrului industriilor din acea perioada, Calin Popescu-Tariceanu. Sa vedem daca este asa.

Cine a inventat incredintarea directa
Hotararea de Guvern nr. 474/1997 a fost emisa pe data de 28 august si contrasemnata de ministrul industriilor, Calin Popescu-Tariceanu, si de ministrul finantelor, Mircea Ciumara. La pozitia prim-ministrului apare semnatura lui Victor Ciorbea, care, atentie!, in perioada 25-28 august se afla intr-o vizita in Germania. Se pare, asadar, ca semnatura premierului ar fi fost falsificata. Sa fie intamplator faptul ca, trei luni mai tarziu, cei trei ministri amintiti au fost remaniati?
Trecem peste faptul ca lucrarile de retehnologizare au fost atribuite prin incredintare directa - decizie cu care directorul RENEL, Aurel Leca, nu a fost de acord pentru ca initial se vorbea despre o licitatie la care si-au anuntat intentia de participare patru firme straine - si ne oprim asupra modalitatii de finantare a lucrarii. Mircea Ciumara a semnat Hotararea de Guvern pe motiv ca „nu se dadeau bani de la buget“. S-a dovedit insa, ulterior, ca ministrul finantelor s-a inselat.
In articolul doi al Hotararii se precizeaza: „Se autorizeaza Regia Autonoma de Electricitate RENEL ca, in termen de 15 zile de la data publicarii prezentei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei, sa angajeze executia lucrarii prevazute la articolul 1 cu un singur contractant, firma Sulzer Hydro/ ABB, impreuna cu societatea comerciala UCM Resita, societatea comerciala Hidroconstructia si societatea comerciala Energomontaj, cu finantarea asigurata integral de catre firma Sulzer Hydro/ABB“. Numai ca Sulzer nu avea bani, ea nemaiefectuand o lucrare de amploare in domeniul energetic de prin 1976. Dovada ca, la scurt timp
, se incheie o nota intre reprezentantii RENEL si cei ai Sulzer care modifica punctul 2 al Hotararii de Guvern, in sensul ca finantarea lucrarii se face din credite cu garantii de stat, banca aleasa pentru contractarea creditului fiind nimeni alta decat City Bank (n.r. - vezi ancheta in cazul Stancev). In baza acestei note apare o alta Hotarare de Guvern prin care se stabilesc imprumuturile si pentru celelalte grupuri energetice de la Portile de Fier (anterior a fost vorba de inceperea lucrarilor la grupul 6), in baza careia tot statul roman este cel ce garanteaza banii. Initial era vorba de 202.200.000 franci elvetieni, suma care nu ramane insa batuta in cuie.
Un alt aspect al contractului de incredintare directa, trecut foarte usor cu vederea, se leaga de punctul „diverse“. Aici se mentioneaza, fara nicio legatura cu contractul comercial: „Contractantul (adica Sulzer) este de acord sa contribuie cu suma de 500.000 franci elvetieni ca sponsorizare la lucrarile de reparatii ale Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida“. Cu alte cuvinte, „spaga“, pentru care, evident, s-au gasit bani.

Metamorfoza Sulzer-VA Tech
Odata aranjate problemele legate de finantare, Sulzer se apuca de treaba. Nu inainte insa de a incepe modificarile la Registrul Comertului din Elvetia, astfel ca banii intrati in conturi sa-si piarda urma. Sulzer se transforma in VA Tech Escher Wiss, apoi in VA Tech Hydro, aceasta din urma fiind pregatita pentru noua lovitura: retehnologizarea de la Portile de Fier II.
Inainte de a intra in cea de-a doua afacere se impune insa sa revenim la prima lucrare in Romania a celor de la Sulzer, care ar fi trebuit sa dea serios de gandit autoritatilor romane cands-a pus problema retehno-logizarii de la Portile de Fier.

Pe Lotru in jos…
Prima lucrare castigata de Sulzer in Romania a fost retehnologizarea rotoarelor Pelton, ale hidrocentralei de pe Lotru. Contractul 491222/2034, pentru livrarea a trei rotoare Pelton, care sa permita functionarea de lunga durata a grupului hidrocentralei de la Lotru, a fost precedat de un ajutor nerambursabil acordat de guvernul elvetian Romaniei, in valoare de 7 milioane franci elvetieni, suma din care 2,8 milioane erau directionati catre RENEL, pentru retehnologizarea de la Lotru. Primul rotor, fabricat in Franta, a fost livrat in conditii normale de calitate. Al doilea si al treilea rotor, fabricate de Sulzer pe unde s-a putut, urmau sa fie prelucrate la UCM Resita. Numai ca, in timpul prelucrarii, specialistii de la Resita au constatat ca rotoarele aduse aveau abateri mari la materialele folosite, lucru recunoscut de altfel si de elvetieni intr-un fax trimis RENEL. Daca rotorul 2 a fost adus cat de cat la parametri de functionare, rotorul 3 a trebuit sa fie fabricat inca o data, ceea ce a dus la mari intarzieri in procesul de retehnologizare. Au fost multe intalniri intre reprezentantii partii romane si cei de la Sulzer, nenumarate corespondente, in care elvetienii solicitau sa nu fie penalizati, conform contractului, cu suma de circa un milion de dolari. Si n-au fost penalizati.
Tupeul a mers mai departe. Astfel, intr-o scrisoare datata 26.11.98, Sulzer se adreseaza imperativ partii romane: „Noua tehnologie in varianta doi este oferita de Sulzer Hydro conditionat de neaplicarea de catre CONEL (fosta RENEL) a penalitatilor de intarziere conform contractului“. Ei gresesc, si tot ei emit pretentii. Interesant este ca, din partea companiei Sulzer, unul dintre reprezentanti este Nicolae Bogdan Buzaianu, fondatorul Energy Holding. Dar asta este o alta poveste.

Marinimia sponsorului
Povestea de la Lotru nu a avut nicio relevanta pentru oficialii romani care, ulterior, au pornit la retehnologizarea Portilor de Fier tot cu Sulzer, devenita VA Tech si asa mai departe. Sa ne intoarcem inca o data la perioada anilor ‘92-‘95. Piata romaneasca a energiei a fost ochita imediat dupa 1990, problema retehnologizarilor fiind speculata de multe firme. Numai una a reusit insa.
In vara anului 1994, la congresul energiei de la Neptun, sponsorul de marca a fost tocmai firma Sulzer. S-a mancat si s-a baut vreo trei zile, la mare, pe banii elvetienilor, mai ceva ca la banchetele regesti. Odata facuta aparitia printre energeticienii romani si stiind de discutiile purtate de acestia cu rusii de la Electrosila, care cunosteau hidroagregatele de la Portile de Fier (fabricate in Rusia), cei de la Sulzer s-au aruncat in lupta. Dupa congresul de la Neptun, elvetienii fac o prezentare a firmei lor tocmai la Portile de Fier, unde isi etaleaza programul de retehnologizare a hidroagregatelor. Toata documentatia prezentata romanilor purta marca Sulzer Escher Wiss, pe care era lipit insa un abtibild Sulzer Hydro. Acest amanunt este extrem de important. Livio Ravicini, cel care le-a facut romanilor prezentarea companiei, a spus ca Sulzer e un grup format din 7 companii, printre care si Sulzer Hydro. Asta in 1994. Numai ca, dupa o verificare la Registrul Comertului din Elvetia, am ajuns la concluzia ca Sulzer Hydro a fost infiintata in 1995, iar Livio Ravicini nu figura nicaieri: nici in actionariat, nici in randul persoanelor cu drept de semnatura. Lucrurile erau insa aranjate in alta parte. Doi ani mai tarziu, Sulzer primea cadou de la Guvernul roman retehnologizarea Portilor de Fier I.

Pofta vine mancand
La portile de Fier I, treaba a fost facuta ca la Lotru, adica de mantuiala, defectiunile aparand la scurt timp dupa retehnologizare. Asta nu a impiedicat insa partea romana sa treaca la negocieri cu Sulzer, devenita intre timp VA Tech, pentru retehnologizarea de la Portile de Fier II. Hidroelectrica, beneficiarul lucrarii, intocmeste o nota de fundamentare a retehnologizarii pe trei pagini A4, de parca ar fi fost vorba de reparatia unei biciclete. Nu a existat un studiu pe fiecare parte componenta pentru ca lucrurile erau deja aranjate. Pe baza notei de care vorbim, si pe care o vom reproduce intr-un numar viitor, in anul 2001, in plina vacanta parlamentara (luna august), Guvernul emite o hotarare (HG 848) prin care incredinteaza direct lucrarea de retehnologizare firmei VA Tech. In momentul incredintarii directe, la Registrul Comertului din Elvetia figurau trei firme cu numele VA Tech: VA Tech cu sediul in Kriens, VA Tech cu sediul in Wevwy si VA Tech cu sediul in Zürich. Intrebarea este carei firme dintre cele trei i-a fost incredintata lucrarea. Vom lamuri si acest aspect.

Marea lovitura
HG 848/2001 are un articol unic: „Pentru utilizarea achizitiei dintr-o singura sursa, in vederea reparatiei capitale cu modernizare la Centrala Hidroelectrica Portile de Fier II, se aproba unele masuri dupa cum urmeaza: societatea comerciala Hidroelectrica va negocia contractul pentru realizarea reparatiei capitale… cu compania VA Tech Hydro in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari“. La punctul c al articolului unic apare marea noutate: compania VA Tech Hydro Ltd va realiza integral lucrarile reparatiei capitale cu modernizare la Centrala Hidroelectrica Portile de Fier II in contrapartida cu energie electrica“. De data asta, prim-ministrul Adrian Nastase era la datorie. Contrapartida cu energie deschide, de fapt, cutia Pandorei si tot ce a urmat pe piata de energie mai tarziu, prin liberalizare, avand ca pion principal Energy Holding. Toate la vremea lor insa. Se impune din nou o intoarcere in timp.