joi, 26 martie 2009

Scandal în PD-L: Cezar Preda şi-a anunţat demisia de la şefia PD-L Buzău

Deputatul Cezar Preda a demisionat joi de la conducerea filialei PD-L Buzău şi a anunţat că nu va mai candida
din partea democrat-liberalilor pentru primăria oraşului pe motiv că nu poate face tandem cu candidatul propus pentru şefia Consiliului Judeţean, Victor Mocanu.

"Am avut un Colegiu Director în care s-a luat o hotărâre cu care eu nu sunt de acord. Prin vot s-a decis că pentru şefia Consiliului Judeţean să fie susţinut actualul preşedinte al CJ Victor Mocanu, căruia eu nu i-am mai acordat încrederea. Eu văd în această funcţie oameni noi şi integri. Nu am încredere că Mocanu va fi fidel partidului", a declarat pentru NewsIn Cezar Preda, precizând că actualul şef al CJ provine din rândurile fostului Partid Umanist.

Deputatul PD-L a adăugat că în aceste condiţii a anunţat că nu mai poate candida la primăria Buzău, pentru că nu poate face tandem cu Mocanu.

Cezar Preda a mai spus că l-a anunţat de decizia sa pe preşedintele PD-L, Emil Boc.

Secretarul general al PD-L Vasile Blaga a declarat joi, pentru NewsIn, că deputatul Cezar Preda s-a pripit când a anunţat că-şi dă demisia de la conducerea organizaţiei Buzău şi a precizat că situaţia va fi discutată în şedinţa de luni a conducerii democrat-liberalilor.

Blaga a adăugat că speră ca Preda să revină asupra deciziei, pentru că propunerea făcută de filială pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău nu este validată de conducerea centrală a partidului, neexistând astfel un motiv întemeiat pentru demisie.

Berlusconi pregătit să blocheze contractul dintre Air France-KLM şi Alitalia

Silvio Berlusconi este pregatit sa blocheze contractul de achizitionare a companiei Alitalia de catre grupul Air France-KLM, in cazul in care va castiga alegerile din aprilie, informeaza agentia italiana de presa Ansa.

Oferta lansata de Air France-KLM a primit acordul guvernului Prodi insa compania italiana a anuntat ca va abandona proiectul daca noul guvern ales care se va decide in aprilie se va opune.

Reamintim ca Silvio Berlusconi este cel mai bine cotat candidat pentru alegerile anticipate ce vor avea loc in aprilie.

Automobile Craiova a intrat oficial în reţeaua Ford

Începând de astăzi, 21 martie, compania Ford este acţionarul majoritar al fostului centru de producţie auto, Automobile Craiova, se arată într-un comunicat oficial al companiei Ford.

Finalizarea tranzacţiei a avut loc astăzi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul fabricii din Craiova, prin semnarea documentelor oficiale de către Sebastian Vladescu, preşedintele Comisiei de Privatizare a Automobile Craiova şi Lyle Watters, Director Business Strategy al Ford Europa.

La ceremonie au asistat Preşedintele României, domnul Traian Basescu, prim-ministrul României, Calin Popescu-Tariceanu şi Presedintele - CEO al Ford Europa, John Fleming, se mai specifică în comunicat.

"Această fabrică se alatură altor 7 uzine de asamblare, precum şi celor 13 fabrici de producţie de motoare, transmisii, turnare, forjare, matritare, piese şi componente
(incluzând companiile joint venture) din întreaga Europă.

Toate întreprinderile noastre se definesc prin cele mai ridicate standarde de calitate şi eficienţă. Printr-o investiţie de 675 milioane de euro, suntem hotarâţi să transformăm uzina din Craiova într-un centru de producţie auto de ultimă generaţie, competitiv la nivel internaţional", a declarat John Fleming.

În timpul vizitei sale la Craiova, John Fleming a confirmat că primul vehicul Ford produs
în România va iesi de pe linia de producţie la jumatatea anului 2009.
"Au fost foarte multe speculaţii, atât în România, cât si în alte părţi, cu privire la primul autovehicul care se va construi aici. Permiteţi-mi să pun punct acestor speculaţii, anunţându-vă astăzi că, începând de anul viitor, vom produce aici în Craiova, multpremiatul Transit Connect”, a declarat John Fleming la ceremonia de vineri.

Fleming a confirmat de asemenea ca productia celui de-al doilea vehicul va începe în 2010. "Prima noastră masina românească va fi produsă numai la Craiova. Va fi un model din clasa mica - nu noua Fiesta - si se va pune în vânzare pe toate pietele
noastre europene. Din raţiuni de confidenţialitate, nu vă pot dezvălui mai multe în acest moment.”

Ford a agreat cu clienţii actuali ca fabrica să continue producţia de maşini, motoare şi transmisii cel puţin pâna la sfârsitul anului 2008. În plus
, Ford s-a angajat să onoreze toate obligaţiile sale legale în România referitoare la producţia de piese de schimb pentru vehiculele construite anterior la fabrică şi care se află încă în uz. În curând vor începe lucrările pentru modernizarea fabricii. Proiectele, care urmează să fie implementate progresiv, includ automatizarea unor linii de productie existente în secţia presaj, retehnologizarea şi modernizarea secţiei caroserii, modernizarea şi extinderea capacităţii şi flexibilitatii secţiei vopsitorie şi, nu în ultimul rând, dotarea zonelor de finisaj şi a platoului de retuş ale sectiei montaj general cu echipamente noi.

Orban cauta bani de la UE pentru autostrada Transilvania

Autostrada ar putea beneficia de fonduri europene daca ministrii Transporturilor din Uniune vor cadea de acord asupra realizarii unui nou coridor paneuropean.

Autostrada Transilvania ar putea fi inclusa intr-un nou coridor de transport
paneuropean, a carui realizare se va semna in 2010, iar daca se va intimpla acest lucru, autostrada va deveni proiect eligibil pentru finantare din fonduri europene, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. "Exista o declaratie comuna a Ungariei, Poloniei si Slovaciei cu privire la realizarea unui nou coridor paneuropean, pe axa nord-sud, care va fi o alternativa la coridorul IX. Prin aceasta, autostrada Transilvania ar deveni proiect eligibil pentru fonduri europene", a afirmat Orban, prezent la un seminar pe teme de infrastructura. Potrivit ministrului, coridorul ar patrunde pe teritoriul Romaniei la Bors, ar urma traseul autostrazii Transilvania, autostrada Brasov-Bucuresti si apoi spre Portul Constanta.

Potrivit ministrului Transporturilor, pe 5 aprilie va avea loc o reuniune la Ljubljana, unde vor participa toti ministrii Transporturilor din statele membre UE, iar unul dintre subiecte va fi realizarea acestui coridor.

Autostrada Transilvania este construita de firma americana Bechtel, finantarea fiind asigurata de la bugetul de stat. Costurile autostrazii, care se intinde pe mai mult de 400 de kilometri, ar putea ajunge la 7 miliarde de euro, de la circa 2 miliarde, suma vehiculata initial.

Oleoductul. Nabucco va porni de lânga Ankara

Dupa ani de incertitudini, proiectul gazoductului Nabucco a facut un pas. In sfarsit, se cunoaste locul de unde va porni conducta: localitatea Ahiboz de langa Ankara, a declarat un oficial al Ministerului turc de Energie
, citat de Reuters. Turcia si Uniunea Europeana (UE) au reusit, astfel, sa se puna de acord atat in privinta locatiei, cat si a sprijinului financiar
pentru viitorul amplasament. Banii vor asigura constructia instalatiilor de transport pentru gazele naturale, transformand localitatea intr-un centru energetic, a comentat oficialul turc. Acesta nu a dat insa detalii referitoare la nivelul sumei. Pe langa alegerea punctului de plecare, mai este certa o sursa de alimentare
cu gaze a conductei, pana in acest moment fiind semnate contracte de furnizare numai cu Azerbaidjanul. O alta sursa posibila de gaze
este Iranul, daca va exista o cerere suficient de mare, dupa cum a declarat, recent, directorul proiectului, Reinhard Mitschek. Aceasta, în pofida opozitiei Statelor Unite ale Americii, care au protestat fata de cererile Turciei de a alimenta Nabucco cu gaz din Iran. Washingtonul nu are relatii diplomatice cu Teheranul, Iranul fiind
banuit de sabotaj in Irak, ca si de derularea unui program nuclear militar.

Gazoductul Nabucco, care urmeaza sa traverseze Turcia si regiunea Balcanica spre Austria, pe o lungime totala de 3.300 de kilometri, reprezinta un element central al planurilor UE de reducere a dependentei Europei fata de gazele rusesti. Proiectul de constructie, în valoare de cinci miliarde euro, este condus de un consortiu format din sase companii: RWE (Germania), OMV (Austria), MOL (Turcia), Transgaz (Romania), Bulgargaz (Bulgaria) si Botas (Turcia). Fiecare partener din consortiul Nabucco va detine o participatie de 16,67% din compania care va administra gazoductul, Nabucco Gas Pipeline International. Viitorii actionari spera ca proiectul sa demareze în anul 2010, astfel incat gazoductul sa devina operational pâna în 2013.

Balanta comerciala trimestriala: deficit de 4,8 miliarde de euro

In acest prim trimestru, evolutiile salariale se vor tempera.

Conform unui raport realizat de Comisia Nationala pentru Prognoza (CNP), pentru primul trimestru al acestui an prognozele indica faptul ca deficitul balantei comerciale va fi de circa 4,8 miliarde de euro, in crestere cu 400 milioane de euro fata de perioada ianuarie-martie 2007.
Potrivit unei anchete de conjunctura efectuate de Comisia Nationala pentru Prognoza (CNP), cresterea productiei industriale se va situa, in primul trimestru al acestui an (ianuarie-martie), la 4,5% comparativ cu perioada similara a anului trecut, dar se va reduce cu 2,5% fata de intervalul octombrie-decembrie din 2007. "In concordanta cu aceasta ultima evolutie, dar si cu estimarile de reducere a numarului de salariati din industrie, cu 3,6%, se apreciaza ca societatile comerciale vor inregistra o crestere a productivitatii muncii de peste 8% la nivel de trimestru, comparativ cu perioada similara a anului 2007", se arata in ancheta CNP.

Depasiri de plan pe segmentul tv, radio

In ultimul trimestru al anului trecut, product ia industriala a urcat cu 2,2%, nivel superior celui anticipat de agentii economici. Aceasta dinamica din ultimele luni ale anului a fost generata, in principal, de cresterile neasteptate ale productiei industriale in cadrul anumitor ramuri industriale, precum echipamente pentru radio, televiziune si comunicatii (79,1%), mijloace de transport rutier (35,9%), textile si produse textile (15,3%), mijloace de transport neincluse la cele rutiere (13,9%), construct ii metalice si produse
din metal (13,5%). In 2007, cresterea productiei industriale a fost de 5,4%, fiind sustinuta de o evolutie pozitiva atat a cererii externe, cat si a celei de pe piata
interna. "Majorarea productiei industriale la nivel de an, usor peste estimarile anterioare (5,1%), denota o adaptabilitate in crestere la cererea sporita a investitiilor si la exigentele consumatorilor. Astfel, regasim majorari importante de productie atat la bunurile de capital (9,9%), cat si in cazul bunurilor intermediare (6,4%), sau la bunurile de uz curent (6,3%)", se mai arata in raportul institutiei.

Dispar 58 de mii de angajati din ramurile industriale

Potrivit anchetei CNP, costul unitar real cu forta de munca ar putea sa scada cu 1,4% fata de trimestrul anterior, pe fondul unei temperari a evolutiilor salariale pentru acest inceput de an. In ceea ce priveste efectivul de salariati, numarul acestora va ajunge la circa 1,54 milioane de persoane, ceea ce reprezinta o scadere cu 0,6% comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut. Reducerea este insa mai semnificativa fata de perioada corespunzatoare, si anume un efectiv de salariati inferior cu circa 58.000 de persoane. Reprezentantii firmelor chestionate sunt de parere ca cifra de afaceri aferenta intervalului ianuarie-martie va creste cu 4,5% comparativ cu ultimul trimestru din 2007, bazata in continuare pe majorarea cifrei de afaceri pentru piata externa.

Aceasta evolutie va conduce la o crestere cu 7,5% a volumului cifrei de afaceri in industrie, in primul trimestru al anului fata de perioada ianuarie-martie 2007, comparativ cu 21,4% pentru primul trimestru al anului trecut, se spune in ancheta. Cifra de afaceri a productiei destinate pietei interne se va majora cu 2% comparativ cu ultimul trimestru din 2007 si cu 4% fata de primele trei luni ale anului trecut. In acelasi timp, avansul cifrei de afaceri a productiei destinate pietei externe va fi de 9,5%.

Volumul creditelor se va majora cu 1,5% Datele din sondajele de conjunctura pentru sectorul industrial indica, de asemenea, o crestere de circa 1,5% a volumului creditelor, comparativ cu ultimul trimestru din 2007. Pentru creditele restante, este preconizat un avans de 0,4%. Respondentii anticipeaza ca ponderea creditelor restante in volumul creditelor totale se va diminua la 0,6%, comparativ cu nivelul acestora in perioada octombrie-decembrie 2007, de 0,61%.

Ancheta de conjunctura arata pentru primul trimestru un ritm mediu lunar al preturilor de productie de circa 1,1%, ritm superior celui inregistrat in perioada ianuarie-martie 2007 pe fondul cresterilor de pret asteptate la utilitati, dar inferior celui din perioada octombrie-decembrie 2007. In acest context, poate fi estimata o crestere a preturilor de productie la nivelul lunii martie fata de luna decembrie a anului anterior de 3,3%, iar ca medie trimestriala se prognozeaza un avans de circa 13% fata de perioada similara a anului trecut.

Importuri si exporturi pe plus


Pe baza raspunsurilor agentilor economici din esantion, se contureaza pentru perioada urma toare dinamici pozitive in sectorul industrial in ceea ce priveste investitiile. Astfel, pentru primele trei luni este asteptata o crestere a volumului acestora de aproximativ 2% comparativ cu ultimul trimestru al anului anterior. Aceasta evolutie va conduce la o crestere cu circa 28,7% a volumului de investitii pentru primul trimestru, comparativ cu perioada similara a anului anterior.

Estimarile respondentilor indica, pentru primul trimestru, un nivel al exporturilor de 8,3 miliarde de euro, in urcare cu 18% fata de perioada similara din 2007, iar pentru importuri un avans de 15%, la 13,1 miliarde de euro. In acelasi timp, prognozele arata ca deficitul balantei comerciale va fi de circa 4,8 miliarde de euro in primul trimestru al anului, comparativ cu un deficit de 4,4 miliarde de euro inregistrat in perioada ianuarie-martie 2007.

Se intoarce totusi Mona Musca?

Intre noi fie vorba, cred ca nici n-ar fi plecat, silita de bunavoie, daca n-ar fi primit de la CNSAS eticheta ca a facut politie politica, dupa ce Mona Musca a declarat raspicat si fara rest ca n-a fost nici macar informatoarea Securitatii.

In comparatie cu diversi alti turnatori, Mona Musca poate parea o sfinta si chiar e in comparatie cu Felix sau cu Stolnici patru pseudonime, dar in comparatie cu ea insasi, cea de dinainte de a fi data de gol de CNSAS, nu mai e decit un personaj politic resapat si vulnerabil. Acea Mona Musca in al carei cuvint am crezut pina in ultima clipa si care isi putea permite sa ia la intrebari pe oricine in tara asta in numele unei biografii inatacabile a incetat sa existe in clipa in care femeia mindra pe care o stiam a fost inlocuita de simulacrul ei mai intii nadusit, apoi plins si in cele din urma agresiv cu evidentele.
Atacurile impotriva ei, la ora cind s-a aflat ca a fost informatoare cu contract la Securitate, au fost cu atit mai dure cu cit dezamagirea celor care au crezut in cealalta Mona Musca a fost mai mare.

Eminenta cenusie a PD-L, avocatul Valeriu Stoica, a calculat bine inainte de a declara ca va insista pe linga Mona Musca sa candideze pentru un loc in Parlament. Dupa retragerea ei din viata
politica si dupa un initial recul al simpatiei de care se bucura in opinia publica, lumea a revenit in sondaje, pentru ca Mona Musca prea a fost pusa la stilpul infamiei, in timp ce altii, mult mai vinovati decit ea, stau linistiti in Parlament, in Academia Romana, in fruntea Bisericii Ortodoxe si pe la anumite ziare.

Or, astfel, dintr-o mare vinovata in comparatie cu ea insasi, Mona Musca a devenit o victima si o persoana care a incasat mai mult decit era cazul, in ochii unei insemnate parti a opiniei publice.

Avocatul Valeriu Stoica a inteles ca la aceasta ora Mona Musca a depasit pragul scandalului care ar fi trebuit s-o compromita pe veci si ca ar putea redeveni un personaj politic valabil. Cu o conditie, ca mai intii fosta Mona sa aiba loc de intors pentru a-si da la Nufarul reputatia patata. In termeni obisnuiti, ea nu are nevoie sa se ceara candidata pentru Parlament, ci sa i se ceara acest lucru.

N-as putea spune ca regret ca Mona Musca ar putea reveni in politica, prin comparatie cu altii. Dar in comparatie cu ea insasi, cea pentru care as fi mers acum citiva ani pina in pinzele albe, dupa simplul ei cuvint de onoare, eventuala ei revenire mi se pare un motiv suplimentar de dezamagire.

Mantra in politica

Aflat zilele trecute in Irak, unde s-a adresat trupelor americane, candidatul republican la alegerile prezidentiale din SUA, John McCain, a demonstrat ca nu cunoaste diferenta dintre islamul sunnit si cel siit, fundamentala pentru intelegerea complexitatii regiunii. Distinsul senator si pretendent la presedintie le-a spus militarilor americani ca "este un lucru binecunoscut ca al-Qaida se retrage in Iran, unde se antreneaza pentru a reveni in Irak, atacand trupele aliate". Gafa enorma – ignorarea ostilitatii profunde dintre fundamentalistii sunniti din al-Qaida si Iranul siit – ar putea, desigur, trece neobservata intr-o discutie in doi peri la cafenea. Ea iese insa din gura unui om care e membru in toate comisiile de afaceri
externe si de securitate din Senatul american si care in curand ar putea fi cel care ar decide orarul retragerii trupelor americane din Irak si, eventual, din Afganistan.

In momentul in care un grup de economisti, printre care un laureat al Premiului Nobel, a calculat ca pretul real al prezentei militare americane in Irak de pana acum s-ar ridica la astronomica suma de 3.000 de miliarde de dolari, adica de doua ori mai mult decat suma pe care o recunoaste Congresul, gafa lui McCain da serios de gandit. Nu numai ca e un lucru ingrijorator faptul ca Bush nu este singurul care ignora nepasator detalii fundamentale ale situatiei din Orientul Apropiat, dar e tot atat de grav faptul ca politicieni americani dintre cei mai importanti pot lua decizii care afecteaza viata
a milioane de oameni fara a avea habar cine sunt acei oameni. Cu toate astea, ecuatia e simpla: pentru al-Qaida – si pentru fundamentalistii sunniti in general – Iranul siit este un dusman de moarte, iar siitii sunt considerati drept niste idolatri, niste pagani inferiori chiar si crestinilor si care ar merita sa fie exterminati. Ignorand acest lucru, Cheney n-a facut decat sa vare in acelasi sac cele doua entitati in care SUA vad cei mai mari inamici.
Asta arata insa inca o data in ce masura recitarea numelor "al-Qaida" si "Iran" a devenit un soi de mantra, de descantec politic. Guvernantii europeni care decid sa sprijine militar SUA ar trebui insa sa stie sa distinga o mantra de descrierea reala a unei situatii.

Vanghelie si bacsisul politic

Cerbicia lui Marian Vanghelie, stapanul absolut al organizatiei PSD Bucuresti si unul dintre stalpii partidului, functioneaza pe principiul bila
- manta - bila. Calcand in picioare o decizie a conducerii PSD la care, de altfel, a luat parte, ignorand, cu desavarsire, rezultatele cercetarilor de piata
, care il plaseaza pe un nenorocit loc patru, printre favoritii formatiunii sale politice, Vanghelie a impus nominalizarea sa, drept candidat la Primaria Generala a Capitalei.

Starnind un Intreg balamuc in PSD dar si efecte, deloc neglijabile, asupra strategiilor de campanie
ale celorlalte partide. Daca este adevarata premisa, trasata de sondajele de opinie, ca Vanghelie nu are nici o sansa de a invinge, atunci altii vor fi cei care vor profita de deruta instaurata in electoratul PSD. Cine? Nu cumva exploatand din plin aceasta situatie stranie, in care un candidat se autopromoveaza impotriva vointei propriului partid, sfidand toate prognozele existente, se poate produce prima intelegere de anvergura intre PSD si PNL? Adica propulsarea lui Ludovic Orban?
Evident, nu-mi pot imagina ca Marian Vanghelie s-ar fi plasat, in mod voluntar, la originea unui aranjament cu liberalii, care sa insemne o miscare de deschidere de sacrificiu a PSD, prin cedarea Primariei Generale a Capitalei, in schimbul unei intelegeri ferme de colaborare la locale si in viitor, in formarea noului Guvern. Cred ca Vanghelie si-a impus punctul de vedere, pur si simplu, fiindca are incredere in steaua lui. Si vrea sa devina primar general. In definitiv, trebuie sa recunoastem ca acest relativ tanar lider PSD a avut o ascensiune politica fulminanta. Intr-un timp record, el a ajuns unul dintre greii partidului, conducand, cu deplina autoritate, cea mai importanta organizatie PSD. Este motivul pentru care el ignora sondajele de opinie, care i-au rezervat un ingrat loc patru, intre liderii PSD, plasandu-l in frunte pe doctorul Sorin Oprescu. Ce se poate intampla daca Vanghelie ramane consecvent? El va candida singur, din partea acestui partid, fiind abandonat, insa, de o buna parte din electorat. In special, de partizanii lui Oprescu. In aceste conditii, intr-o competitie si asa destul de dura pentru PSD, care nu a reusit niciodata pana acum sa castige Capitala, urmeaza ca finala pentru Bucuresti sa aiba loc intre alti candidati. Ludovic Orban si persoana, inca necunoscuta, desemnata de PD-L. In faza a doua, in baza intelegerii PNL - PSD, toate voturile socialistiilor ar urma sa intre in beneficiul lui Orban. Mai exista ipoteza in care, suparat, doctorul Sorin Oprescu ar urma sa intre in competitie pe cont propriu. Cu atat mai bine pentru Orban, a carui sansa de a juca in finala creste exponential. In baza acestui scenariu, in doua variante, este limpede ca liderii PNL - PSD ar putea cladi o buna alianta.
Primaria Generala a Capitalei, o spune toata lumea, este vitala, in plan psihologic, pentru alegerile parlamentare. Pentru ca persoana care va deveni primar general va fi omul politic dupa presedintele Romaniei, cu cele mai multe voturi. Si cu o putere fenomenala de a influenta electoratul bucurestean, in viitoarele sale optiuni politice. La parlamentare si la prezidentiale. In plus
, ceea ce nu s-a intamplat pana acum, primarul general va administra o suma fabuloasa de euro, constand in fondurile europene destinate dezvoltarii Capitalei Romaniei. Miza fiind uriasa, este de inteles de ce, procedand astfel, Vanghelie obliga PSD la un urias sacrificiu in favoarea liberalilor. Dar daca, totusi, acest partid a luat in calcul un esec in orice varianta? In aceasta eventualitate, orice targ pe seama Primariei Generale a Capitalei poate fi bun, transformandu-se intr-un avantaj pentru socialisti. Ofera ceea ce nu au, in schimbul unei aliante solide cu liberalii, care va permite eliminarea de la guvernare, dupa alegeri, a PD-L, perceput drept principalul adversar.
Din aceasta perspectiva, Marian Vanghelie, care a pus PSD in fata faptului implinit, poate fi utilizat ca un bacsis politic.

Ce inseamna sa fii ciugulit de vulturi in Afganistan

Daca armata nu e obligatorie, nici sa mori in Afganistan nu e obligatoriu. Asta este o optiune personala, intristata vaduva, nu o sarcina patriotica. Sotul dumneavoastra s-a accidentat pe un santier international. El a fost meserias, militar cu contract, aproape mercenar. Nu s-a jertfit pentru Romånia, ci pentru propriile lui interese, pentru familia dumneavoastra, indurerata doamna. Doar ca romån, intåmplator as zice, sacrificiul lui a fost asumat de statul romån. Cum? Prin ordin de zi pe unitate, fruntasul mort poate fi eventual avansat post-mortem la gradul de caporal.
In mod exceptional, un gradat poate fi avansat subofiter, si o data la o duzina de morti, unul dintre ei, daca a cazut ca gradat, poate fi facut ofiter post-mortem, obligatoriu sublocotenent. Statul romån se mai ocupa si de funeralii: sicriu cu capac de zinc, transport
cu un aparat
Hercules de la locul garnizoanei pe teritoriul careia s-a intåmplat drama si de acolo in orasul victimei, funeralii militare, onor, fanfara, ceremonie religioasa, groapa, cåt si regretele ministerului tutelar, ale ministrului in exercitiu in particular, condoleantele m
ele, doamna, patria n-o sa uite niciodata sacrificiul suprem al sotului dumneavoastra, erou intre eroi.
• • •
Ba nu, neconsolata vaduva: patria va uita jertfa sotului disparut, incepånd din clipa in care colegii eroului s-au intors de la cimitir, in unitatea militara care l-a angajat cu contract, unde vor tine un parastas ostasesc, in care vor stinge cåteva bardaci de vin si vor da pe gåt cåteva vedre de rachiu, apoi celor mai sentimentali dintre ei li se vor umezi ochii, nu de dorul camaradului raposat, ci de grija ca li s-ar putea intåmpla si lor ce a patit eroul, doamna, fie-i taråna usoara.
• • •
Pentru militari, un teatru de lupta este ca un santier: iti pui casca de protectie pe cap, iti iei trusa de scule si intri in schimb, care semana cu orice meserie practicata la inaltime: macaragiu, dulgher, tinichigiu, sudor, zidar. Te catari pe un cos uzinal, te legi in centura de siguranta si dai la mistrie si pac!, te ataca niste vulturi, care zic ca cerul acela in care scormonesti este cerul lor. Cånd cazi, societatea nu cere ca statul romån sa inchida santierele internationale. Cånd un zidar platit de comunitate este sfåsiat de vulturi acolo sus pe cos, nimeni nu cere interzicerea meseriei de zidar. Afganistanul, doamna, ca si viata
, e un vultur. Cånd te ia in gheare, Afganistanul te omoara.

Nepregătiţi pentru spectacol

După ceea ce s-a întâmplat, ar trebui desfiinţată întreaga competiţie

În fotbalul din Italia circulă o vorbă: „Ultima etapă ar trebui desfiinţată". Aluzie la numărul mare de meciuri suspecte din runda ce încheie campionatul. La noi, după tot ce s-a petrecut în acest sezon, ar trebui desfiinţată întreaga competiţie, a cărei credibilitate a fost afectată grav de ultimele evenimente: arbitraje scandaloase, butoane, lovituri pe sub masă. Violenţă verbală, rasism, xenofobie. Decădere morală. Corupţie.

În definitiv, nu acoperirea regulamentară a arbitrului meciului Rapid-Steaua trebuie să fie în discuţie. Problema este fundalul pe care s-a luat această hotărâre, fie ea conformă cu legile fotbalistice. Din cauza unui mediu profund viciat, o decizie corectă în litera ei nu mai ajunge nici să facă lumină, nici să îndrepte lucrurile. Ci doar sporeşte neîncrederea. Naşte noi întrebări. Creează premisele unui nou scandal.

De ce s-a ajuns aici? Explicaţiile pot fi multe. Una însă le-ar putea cuprinde pe toate. Sistemul
fotbalului românesc nu este pregătit să ofere ceea ce fotbalul oferă peste tot în lumea civilizată: spectacol. Fotbalul românesc nu este îndreptat către suporter.

Câte cluburi din România finanţează din bugetele lor programe pentru suporteri? Câte se preocupă să creeze în jurul terenului o atmosferă care să atragă publicul doritor de spectacol şi nu tot felul de frustraţi, de puşti cu capete rase şi creiere spălate? Aţi ghicit: niciunul.

Au cerut vreodată FRF şi LPF din partea cluburilor aplicarea unor politici pentru atragerea spectatorilor civilizaţi şi îndepărtarea celor turbulenţi? Există, printre criteriile de licenţiere a cluburilor, măcar unul privitor la programele pentru public?

Probabil am cere prea mult de la nivelul de cultură al conducătorilor. Fiindcă, în realitate, fotbalul românesc nu este decât un mijloc de satisfacere a orgoliilor unor pocherişti cu nările umflate de mirosul banilor
din Liga Campionilor. Suporterii? O masă ignorată. Jucătorii? În niciun caz nişte artişti. Doar nişte gladiatori puşi să se bată pentru plăcerea „Împăratului". Arbitrii? Oficialii? Nişte pioni.

Degeaba ne amăgim că suspendând terenuri şi interzicând accesul în tribune pentru câţiva dezaxaţi prinşi asupra faptului vom face paşi înainte. Acte de violenţă vor mai exista şi nu este sigur că arbitrii vor opri toate meciurile.

Ceea ce se petrece în tribune nu este decât efectul ultim al semnalelor venite de acolo, din vârful fenomenului. Cât timp acolo colcăie viruşii, să nu ne aşteptăm la altceva. Oricând minţile slabe ale băieţilor de peluză vor putea fi tulburate. Iar asta se va întâmpla cât timp fotbalul din România va fi dominat de personaje ce confundă spectacolul cu caftul de cartier.

Cioroianu a spus un banc cu olteni la lansarea candidaţilor PNL de la Craiova

Ministrul de externe Adrian Cioroianu face din nou glume nepotrivite. Cioroianu s-a apucat să spună un banc cu olteni, la lansarea de la Craiova a candidaţilor PNL pentru alegerile locale. Ulterior a explicat în ce context a spus bancul. Participanţii la întrunire nu au părut deranjaţi de glumele ministrului, ba chiar au primit cu aplauze umorul lui Cioroianu pe seama oltenilor.

Adrian Cioroianu a şi explicat apoi că municipiul Craiova chiar ar putea avea metrou dacă va şti să îi preţuiască pe candidaţii liberali.

"Să nu se mire nimeni dacă aici la Craiova ne va veni în gând să facem metrou. Ştim deja să circulăm cu el, măcar din copilăria în care ne plimbam cu roaba prin pivniţă", a spus Adrian Cioroianu.

Blaga: “sunt hotărât să candidez la Capitală”

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a admis, că ar putea să candideze pentru funcţia de primar general al Capitalei. Întrebat într-o emisiune la Realitatea Tv dacă va candida
, Blaga a spus: “sunt un pontenţial candidat (…) eu îmi doresc acest lucru”. “Sunt hotărât să candidez (…) Vom proceda precum PSD, vom alege candidatul cu cele mai mari şanse de a maximiza rezultatul (…) Voi fi foarte implicat în campania
electorală fie ca şi candidat, fie ca şef de campanie”, a ţinut să precizeze secretarul general al democrat-liberalilor.

El a adăugat că desemnarea candidatului se va face săptămâna viitoare, cel mai probabil luni. Aceasta este prima declaraţie publică în care Vasile Blaga recunoaşte că ar putea să reprezinte PD-L în campania pentru Primăria Bucureştilor. Până acum liderul democrat-liberal susţinea că îşi va depune candidatura doar dacă partidul i-o va cere.

La Judecata de Apoi a fotbalului

Cea de-a doua echipă din România participantă în Liga Campionilor se va decide, cel mai probabil, la masa verde, şi nu pe teren. Incidentele grave de la meciul Rapid - Steaua au adus fotbalul românesc la momentul adevărului. Violenţele nepedepsite de-a lungul anilor nu mai pot fi tolerate acum, când o confruntare sportivă a fost suspendată înainte de încheierea timpului regulamentar. Acum nu mai discutăm despre fotbal, ci despre un fenomen social care a depăşit cadrul arenei. Şi tot acum se vede cât de şubredă este organizarea pe stadioane.

Meciul cu numărul 100 dintre rivalele Rapid şi Steaua, din Liga I la fotbal, disputat joi seară, în Giuleşti, a fost întrerupt în minutul 72, la scorul de 1-0 pentru giuleşteni. În timp ce se afla în dreptul tribunei a doua, arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit în cap cu un obiect aruncat din tribună. Arbitrul şi-a dus mâinile la cap, dar mimica feţei nu trăda o durere insuportabilă. A întrerupt meciul şi a mers în dreptul „oficialei“, unde a discutat cu observatorul Valentin Alexandru.

După o discuţie de câteva zeci de secunde, a vrut să reia jocul. A revenit tocmai în zona în care s-a produs
primul eveniment, deşi putea evita acest lucru. De la staţia de amplificare, fanii au fost avertizaţi că meciul va fi oprit dacă un singur obiect va mai zbura spre câmpul de joc. Suporterii au aruncat însă din nou, moment în care Alexandru Deaconu a fluierat imediat finalul meciului. Aşa s-a scris istoria primului meci din România câştigat de huligani.

„Ole, ola, a aruncat Elodia“

Au urmat scene incredibile. Turbaţi de furie, rapidiştii l-au înconjurat pe Deaconu. Unii l-au implorat, alţii l-au ameninţat să reia jocul. În acest timp, steliştii au dat fuga la vestiare. „Ole, ola. A aruncat Elodia“, au scandat, distraţi, suporterii Stelei.

Premiera nefericită din Giuleşti reprezintă prima măsură drastică luată în România din pricina unor violenţe provocate de fani. Astfel de evenimente s-au petrecut la aproape toate meciurile importante, în special derby-urile interbucureştene. Jucătorii au mai fost loviţi, însă singurele măsuri care s-au luat au fost câteva etape de suspendare a terenului şi nişte amenzi de formă. Comisiile au pus batista pe ţambal.

S-a deschis „Cutia Pandorei“

Vinovaţi sunt în primul rând huliganii. Dar o mare parte din vină o au jucătorii şi oficialii care au obiceiul de a încinge atmosfera dinaintea derby-urilor cu declaraţii jignitoare şi, pe alocuri, războinice la adresa rivalilor.

Prin măsura luată, Alexandru Deaconu a deschis, practic, „Cutia Pandorei“ din fotbalul românesc. Toate incidentele care se vor mai produce pe stadioane vor trebui să fie judecate şi în raport cu „precedentul Giuleşti“. Orice obiect aruncat în teren poate reprezenta motiv de întrerupere a partidelor. Cazul se va judeca miercuri, după ce Comisia de Disciplină va strânge toate probele. Steliştii strigă în gura mare că vor victorie la „masa verde“ cu 3-0, în timp ce rapidiştii, care susţin cu tărie teoria conspiraţiei, ameninţă că-şi vor căuta dreptatea la UEFA şi FIFA.

„Am fost imediat după meci împreună cu Sandu (n.r. - Deaconu) la Spitalul Militar, unde a efectuat un control medical. Are un traumatism craniocerebral şi nu va putea arbitra vreo două etape. S-a aruncat cu de toate, inclusiv cu un telefon mobil. Maftei a încercat să sustragă bricheta care l-a lovit în cap pe Sandu, dar am reuşit

Basescu:

Aflati la Craiova, unde Ford preia oficial "Automobile", presedintele Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu nu au ratat ocazia sa se contreze.

Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a multumit presedintelui Traian Basescu pentru ca este prezent la ceremonia de preluare a fabricii Automobile Craiova de catre Ford, spunind ca presedintele a inteles astfel, in final, ca taxa auto este utila si nu reprezinta o ambitie personala. “Sa nu facem din Romania un urias talcioc de masini vechi aduse din Europa, ci sa avem incredere in industria noastra capabila sa produca pentru piata interna si export, devenind astfel cel mai important constructor de automobile din Europa de sud-est", a spus premierul.

Presedintele Basescu nu a fost insa de aceeasi parere.“N-am avut senzatia ca aceasta taxa a protejat pina acum vreun Ford, poate a protejat un Citroen” a raspuns Basescu.
Amintim ca firma
Automotive Trading Services (ATS), controlata de premierul Tariceanu este importatorul oficial al autoturismelor Citroen in Romania.
Mai departe, Calin Popescu Tariceanu i-a raspuns presedintelui Basescu ca firmele constructoare de drumuri, "prietene" ale sefului statului, isi majoreaza anual cifra de afaceri prin licitatii adjudecate la preturi duble.

Premierul a reluat astfel declaratiile omului de afaceri Dinu Patriciu, de altfel un apropiat al sau, care a acuzat si el, in trecut, actualul sistem
de constructie si reparatie a drumurilor. Patriciu i-a numit pe drumari “mafioti si bisnitari” care “vor doar sa suga din banii publici, pentru ca aducerea drumurilor nationale la standarde europene i-ar lasa fara obiectul muncii”.

Razboiul dintre cei doi, pe tema taxei auto, a continuat. Dupa acuzatiile legate de Citroën, Tariceanu i-a raspuns presedintelui: "Imi pare rau ca presedintele nu a inteles de ce am venit, dar sint convins ca dumneavoastra ati inteles cit de importanta este aceasta taxa auto".

Traian Basescu a replicat, in fata celor aproximativ o suta de angajati ai fabricii de automobile, spunind: "Stiti care este obiceiul unui comandant de nava? Sa-si duca nava la tinta si sa puna nava la cheu. Domnul prim-ministru era mai inainte linga mine, pacat ca a plecat".

Cei doi au coborit apoi de pe podium indreptindu-se in directii diferite.

Basescu da startul intrecerii intre Ford si Renault in Romania

Prezent la Craiova, premierul Calin Popescu Tariceanu a subliniat
importanta venirii Ford in Romania. „Prezenta firmei Ford in Banie inseamna si dezvoltarea unor proiecte locale, pe langa dezvoltarea uzinei, asigurarea unor locuri de munca si cresterea veniturilor pentru angajati. De asemenea, venirea Ford implica aducerea unor furnizori in zona, ceea ce inseamna locuri de munca suplimentare. In plus
, un loc de munca in industria constructoare de masini genereaza patru locuri de munca in industria orizontala, ceea ce este foarte important“, a spus Tariceanu.

Pentru ca Tariceanu i-a luat fata la discutiile cu oamenii, dar si la discursul oficial, Basescu a preferat sa vorbeasca la final, pentru a avea ultimul cuvant. „Venirea Ford la Craiova nu este o simpla privatizare, ci reprezinta consolidarea parteneriatului dintre Romania si SUA, care devine un parteneriat adevarat. Ma bucur ca parteneriatul cu SUA se rasfrange in bine nu numai in domeniul securitatii, ci si in domeniul industriei. Din momentul venirii Ford in Romania vorbim de o competitie uriasa pe piata interna intre Ford si Renault, care se afla in competitie la distanta mica“, a spus Basescu. Apoi acesta s-a adresat in mod expres muncitorilor, carora le-a spus: „Va doresc mult succes si daca veti reusi in competitia interna cu partenerul de intrecere din Romania (n.r. - Renault), cu siguranta veti reusi si in lume“.

Ford Transit Connect, primul automobil produs la Craiova

Preşedintele Ford Europa a declarat, la conferinţa de presă susţinută la Craiova, că primul model produs în România va fi un vehicul
comercial uşor, Ford Transit Connect, nu modelul nou Ford Fiesta. Autoturismul va fi lansat la jumătatea anului 2009. Ford speră ca, în acelaşi an, să se vândă 30.000 de unităţi, iar în viitor să se intre într-un regim de 50-60.000 de automobile vândute anual.

În 2010, Ford va lansa o maşină de mici dimeansiuni, ce va fi comercializată pe piaţa locală şi exportată în Europa. Noul model încearcă să intre pe o nişă neexploatată în trecut.

Au fost foarte multe speculaţii, atât în România, cât şi în alte părţi, cu privire la primul autovehicul care se va construi aici. Permiteţi-mi să pun punct acestor speculaţii, anunţându-vă că, începând de anul viitor, vom produce aici în Craiova, mult-premiatul Transit Connect", a explicat John Fleming.

Directorul executiv al Ford a precizat că toate fabricile din Europa, ce aparţin companiei lucrează la capacitate maximă, printre care şi uzina din Kocaeli, din Turcia. Acolo se produce modelul Transit Connect.

Fleming s-a ferit să dea mai multe detalii de maşinile ce vor fi produse
la Craiova, temându-se de concurenţă.

"Din raţiuni de confidenţialitate, nu vă pot dezvălui mai multe în acest moment", a declarat acesta.

Preşedintele Ford Europa a anunţat noi schimbări la nivelul echipei manageriale. Compania va avea un nou director la departamentul Financiar, în persoana lui Len Meany, şi la Resurse Umane, pe Angella Alexander. În ceea ce îl priveşte pe preşedintele Ford România, Dioni Campos, acesta va fi responsabil de transformarea şi modernizarea fabricii, precum şi de supravegherea acestui proces.

„Avem nevoie de oameni care să înţeleagă modul nostru de a face afaceri”, a precizat Fleming.

Costel a refuzat 10.000 de euro de la Gigi Becali

Pentru prestaţia sa în cele două luni de concurs, „Pavarotti din Carpaţi" a primit 1.200 de euro

Reporterii „Adevărul" au fost în vizită acasă la Costel, în cartierul Coslada, lângă Madrid. Acolo am stat de vorbă cu Mihaela şi Ciprian Radu, familia care l-a găzduit pe tenor în timpul concursului. Aşa am aflat povestea vieţii din Spania a lui Costel Busuioc.

Ajuns în Spania în urmă cu doi ani, Costel Busuioc a fost ajutat de cei trei fraţi ai soţiei sale, stabiliţi în comunitatea Madrid. A locuit câteva luni în casa unuia dintre cumnaţi, după care a muncit în construcţii. Apoi s-a mutat într-o încăpere de la locul de muncă, până când a început concursul.

Acum un an şi jumătate, l-a cunoscut pe Ciprian Radu (38 de ani), originar din Botoşani. Cei doi au lucrat împreună şi s-au împrietenit. „Costel este o persoană foarte veselă. Aproape tot timpul cânta în timp ce muncea", spune Ciprian.

În noiembrie, românul a încercat să se înscrie la „Fiii lui Babel", însă fără succes. „Într-o zi, Costel mi-a spus că vrea să se înscrie la concurs, dar robotul vorbeşte repede şi el nu înţelege tot ce spune. Aşa că am sunat eu şi l-am înscris", povesteşte Ciprian.

Totodată, Costel s-a prezentat şi la preselecţia pentru emisiunea „Ai talent", difuzată de o altă televiziune. Premiul cel mare era în valoare de 150.000 de euro. Între timp, Costel a fost sunat de cei de la „Fiii lui Babel", care l-au invitat la preselecţie.

Apoi i s-a comunicat că este unul dintre cei 10 concurenţi aleşi. A doua zi, el a fost sunat şi de organizatorii emisiunii „Tienes talento", pentru a participa la selecţie. „Costel a decis să participe la «Fiii lui Babel», unde fusese deja admis. A considerat că are mai multe şanse să se lanseze în lumea muzicii, deoarece este o emisiune pentru cântăreţi", afirmă Ciprian.

Un miliard de catolici din întreaga lume serbează Paştele

Atenţia întregii comunităţi catolice din lume s-a îndreptat aseară către Vatican. Papa Benedict al 16-lea a oficiat slujba de Înviere înconjurat de înalţi prelaţi, în faţa sutelor de oameni ce au umplut până la refuz Bazilica Sfântul Petru. El i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi le-a împărţit lumină. În scurta sa adresare Papa Benedict a făcut legătura între această sărbătoare, cea mai importantă pentru creştini şi taina Botezului, cea prin care credincioşii sunt convertiţi la o religie sau alta.

În noaptea Învierii, sfântul părinte a botezat în rit catolic 7 adulţi, doi bărbaţi şi cinci femei. Printre cei de aseară s-a numărat şi Magdi Allam, un jurnalist de origine egipteană, director adjunct al cotidianului Corriere della Sera.

Allam este cunoscut pentru criticile sale aduse islamismului extremist şi pentru sprijinul pe care îl manifestă faţă de statul Israel. Convertirea sa la catolicism a fost păstrată secret şi dezvăluită într-un comunicat al Vaticanului, cu puţin timp înainte de botez.

Spre deosebire de anii anteriori, Paştele catolic este sărbătorit anul acesta cu cinci săptămâni mai devreme decât cel ortodox. De altfel acest Paşte este cel mai timpuriu din ultimii aproximativ o sută de ani în Italia.

Asăzi, Papa Benedict al 16-lea va prezida slujba de Paşte, iar de la ora 12:00 va ţine discursul Urbi et Orbi şi va rosti urarea Paşte Fericit! în peste 60 de limbi, printre care şi limba română.

Realitatea TV va transmite în direct ceremonia de la Vatican.

Are copii cat pentru o echipa de fotbal

Nicolae Guta e regele manelelor a facut si inca mai face ravagii in randul reprezentantelor sexului
frumos. Se spune ca interpretul a avut nenumarate iubite si chiar daca nu a fost niciodata casatorit, multe dintre ele i-au daruit copii.

Desi manelistul nu a vorbit niciodata in presa despre numarul urmasilor sai, apropiatii acestuia din Petrosani, orasul sau de bastina, dau ca sigur numarul 11, adica exact ponderea jucatorilor dintr-o echipa de fotbal.

Doar patru dintre acestia sunt recunoscuti legal: Nicoleta (23 ani), Marian (21 ani), Daniela (18 ani) si Nicu (13 ani). Toti patru sunt facuti cu Mariana, o petrosaneanca ce a stat alaturi de Guta vreme de 16 ani, si care, se pare, a fost marea iubire a manelistului.

Cei doi au fost impreuna de pe vremea cand el era muncitor la CFR si pana cand a inceput sa aiba succes in muzica. Dupa ce s-au despartit, Guta i-a lasat femeii o vila la Petrosani si a ridicat alte constructii
pentru copiii sai.

Celor patru copii recunoscuti de Guta li se mai adauga un baietel de aproape doi ani, despre care doar prietenii apropiati stiu. Mama e Narcisa, actuala lui iubita, originara din Focsani, cu care locuieste intr-un apartament proaspat achizitionat pe bulevardul Unirii. Restul pana la 11 odrasle reprezinta rodul unor relatii ale manelistului cu mai multe femei, insa nici unul dintre acesti copii nu apare in acte drept urmas al sau.

O alta mare dragoste a lui Guta a fost Sorina, o fosta colega de scena. A fost o iubire cu nabadai, iar despartirea lor, in urma cu trei ani, s-a transformat intr-un adevarat scandal.

'Gura lumii e sloboda', s-a multumit Guta sa declare pe marginea intregii povesti. 'Nu am avut niciodata nevoie de acte pentru a-mi arata sentimentele', a incheiat, enigmatic, manelistul.

Tiriac si-a luat elicopter Versace

Fericit peste măsură că este proaspăt bunic, Ion Ţiriac şi-a făcut ieri un cadou
pe măsură. A devenit primul om din lume care a cumpărat un elicopter al cărui interior este realizat de Casa Versace.

Producătorul italian AgustaWestland nu a anunţat preţul aparatului livrat miliardarului român, dar varianta de bază a elicopterului AW 109 Power costă în jur de şase milioane de dolari.

E foarte probabil ca “amprenta” dată interiorului de Casa Versace să fi crescut preţul final al aparatului cu alte sute de mii de euro.

Ion Ţiriac a fost aşteptat la sediul companiei AgustaWestland din Vergiate, la 60 km de Milano, unde i s-a prezentat bijuteria zburătoare.

El a udat elicopterul cu şampanie, alături de directorul executiv al Casei Versace, Giancarlo di Risio. Conform producătorului elicopterului, aparatul, dotat cu două motoare, e prevăzut cu opt locuri şi poate îndeplini o mulţime de funcţii.

La ora actuală el se află în dotarea armatei italiene, a pazei de coastă a SUA şi a serviciilor de intervenţie aeriană din Elveţia şi Slovacia. Conform topului revistei Forbes publicat recent, Ion Ţiriac se află pe locul 962 în topul celor mai bogaţi pământeni, cu o avere estimată de publicaţia americană la 1,2 milioane de dolari.